Eu sunt o persoana, nu un diagnostic!

sunt o persoana, nu un diagnosticSunt vecinul tau, bipolarul, care vorbeste mult si face scandal cand il apuca.

Sunt schizofrenul, cersetorul care doarme pe strazi si scrie poezii de neinteles.

Sunt prietena ta, depresiva care plange tot timpul  si e mereu nemultumita.

Sunt sinucigasul, narcisicul, impulsivul.

Sunt tatal tau senil care face pe el noaptea si ziua te acuza ca vrei sa-l omori si sa-i furi casa. Pot fi barbatul de care te-ai indragostit la 20 de ani si care acum bea de stinge.

Sunt drogatul, alcoolicul, aurolacul.

Sunt colega ta anorexica din clasa a opta, care vomita pe ascuns si arata acum ca un schelet.

Ma numesc ciudat, nebun, retardat, handicapat, dus cu pluta.

Cand merg sa ma internez mai aud doctorii cum vorbesc intre ei pe coridoare: “Stai un pic sa internez schizofrenia asta”.

Plec capul in jos. Ma fac ca n-aud.

Ma fulgera totusi gandul: “Schizofrenia asta sunt eu. Nu mai sunt om. De cand m-am imbolnavit sunt schizofren.”

Apoi rad si trag fara sa-mi dau seama concluzia care-mi ingreuneaza povara: “Sa fiu macar un schizofren veritabil!”

Dar, o Doamne, cat de mult imi doresc sa nu uit ca eu sunt inainte de toate o persoana. Amintiti-mi voi cand ma vedeti. Amintiti-mi cat suntem de oameni cu totii.

Nu fugiti de mine pentru ca am fost internat de mai multe ori “la nebuni”. Nu traversati pe partea cealalta atunci cand ma vedeti pe strada. Incetati sa faceti celebrul semn cu mana la tampla aratand catre mine atunci cand vorbesc.

Eu vad. Eu sunt o persoana. Imi exprim sentimentele cu greu, sau izbucnesc in avalanse, vorbesc mai mult sau mai putin, sunt mai glumet sau mai morocanos. Pot sa plang usor sau sa nu plang niciodata. Pot sa am mai multi sau mai putin prieteni. Sunt creativul sau tipicarul, conformistul sau non-conformistul.

Nu cumva sunt la fel de om ca voi?

Eu nu sunt diagnosticul meu. Eu nu sunt schizofrenul, paranoidul, bipolarul, depresivul, narcisicul, psihopatul, alcoolicul.

Sunt o persoana. Gandesc. Simt. Inteleg. 

Multumesc.