De ce psihiatrie.info?

decepsihiatrie.infoAici voi evita sa descriu categorii diagnostice (desi pentru mine ca si clinician ele sunt ca o autostrada extrem de atragatoare), nici nu voi vorbi indelung despre neurotransmitatori, ori despre alte teorii mai mult sau mai putin la moda. Bineinteles, ele isi au utilitatea lor. Dar, aici suntem pentru altceva.

Am creat acest site cu gandul la toate povestile de viata nespuse, dar traite din preaplin.

Ati observat cum, parca din ce in ce mai mult, oamenii sufera pretutindeni, de parca undeva in noi ca si specie s-ar fi programat pentru fiecare macar o perioada de acerba suferinta a sufletului. In acelasi timp, tot noi, aceiasi oameni, am invatat sa ne redresam, sa triumfam si sa ne bucuram chiar si dupa prea dureroasele cazaturi. Nu e uimitoare capacitatea noastra de a inflori “din cenusa”?

Tulburarile psihice pot fi privite invariabil ca unul dintre rezultatele interactiunilor noastre cu mediul.

Am invatat si constat cu mereu ochi uimiti cum atunci cand, cu rabdare, cu interes pentru celalalt si cu multa blandete, practic, schimband paradigmele microcosmosului fiecaruia si reinvatandu-i/ne bunatatea esentei noastre ca oameni, suferintele psihicului se estompeaza treptat lasand loc unui nou eu“. Tulburarile psihice mai pot fi privite si ca solutia pe care neconstient am considerat-o candva cea mai buna pentru a ne adapta, la un anumit eveniment, situatie sau viziune a noastra. Poate a fost mecanismul nostru de a spune “nu”.

Omul este mai mult decat un simptom sau o categorie, el este un intreg, un sistem, iar partile lui sunt intim interconectate. Chiar si acolo unde simptomul nu se poate sterge cu nici un medicament si cu nici o psihoterapie, acea persoana este mult mai mult decat atat – cu siguranta are un talent, este creativ, frumos, comunicativ, empatic; cu siguranta undeva exista vise, teluri, aspiratii. In ciuda simptomului!

Atunci cand avem in fata un om care sufera sa nu uitam ca avem de-a face cu un om descurajat!

Viziunea mea este aceea a unei lumi in care oamenii sa nu se rusineze de suferintele si de gandurile lor, sa nu se simta si nici sa nu fie batjocoriti de ceilalti, dati la o parte, neluati in seama. O lume in care sa spunem cu curaj ceea ce suntem, ceea ce ni se intampla si spre ce aspiram!

Am creat acest site cu viziunea de a va gasi pe voi, acesti oameni care sufera; de a va face sa vorbiti unii cu altii, sa gasiti curajul de a visa din nou si oferiti apoi si celorlalti!

Am creat acest site cu gandul de a va gasi pe voi cei care lucrati cu oamenii in suferinta si de a va opri sa va ganditi asupra felului in care priviti situatiile lor de viata!

Am creat acest site a imparti cu voi ceea ce gandesc si ceea ce simt! Este felul meu de a contribui aici, acum, ca proaspat medic psihiatru, ca tanar psihoterapeut care viseaza sa scrie pentru a contrbui la renasterea curajului de a ne bucura de viata si de povestile noastre!

Join Me