Archive of ‘Blog’ category

Before I turn 30…

before I turn 30Da, e adevarat. In toamna fac 30 de ani. Nu m-am gandit la ei niciodata pana acum cateva zile cand am primit un dus rece. Nu stiu sau nu vreau sa stiu acum de unde a venit, pur si simplu am simtit ca mi se face pielea gainii si am deschis deodata ochii mari mari:

“Hey, Madalina! Ce faci tu cu timpul tau?”
“Timpul?! raspunse ea zambind si ridicand din sprancene. Pai, acum 3 ani am facut nu stiu ce. De 2 ani nu am mai facut nu stiu ce altceva. De 11 ani am terminat liceul.”
“Haha, ce amuzanta esti, vorbesti de ani parca ar fi secunde..Si cu secundele dintre ani ce faci?”

Ei bine, pana acum secundele dintre ani au fost un sir lung de suisuri si coborasuri, de relatii cu oameni cat mai diferiti, de lectii, de framantari, de vise, de fantasme. Mai ales de vise si fantasme. Viata dintre acesti ani am trait-o in liniste, ca un copil cuminte. Cuminte, dar temator.

Si in tot acest carusel de emotii, unul dintre lucrurile pe care le-am facut continuu a fost sa invat. Din pacate, de cele mai multe ori am invatat pentru ca a trebuit, am invatat de teama de esec, am invatat pentru ca nu stiam ce sa fac altceva cu timpul meu. Am invatat pentru a fi prima si de cele mai multe ori am fost. Dar am invatat si pentru ca mi-a placut. Inca imi place.

Am si citit. Am citit mult, am citit tot timpul, am citit dintotdeauna. Carti cu personaje curajoase, carti cu eroi si antieroi si carti cu intrebari neraspunse. Am citit carti cu oameni pur si simplu, carti cu oameni reali, cu siguranta mai reali ca mine. Am citit si am trait povestile altora, fiindu-mi mereu teama de a-mi trai si spune propria poveste. Inca imi este teama.

De fiecare data cand am simtit ca viata ma depaseste, m-am facut mica si m-am bagat printre literele tiparite in carti. Acolo eram mereu in siguranta.

Am si ascultat. Ascult in contiuare si nu e de mirare ca in profesia pe care am ales-o este in primul rand obligatoriu sa stii si sa fii capabil sa asculti. Am ascultat povestile prietenilor, pe cele ale parintilor, pe cele ale iubitilor sau ale necunoscutilor. Povestile tuturor. Ele, povestile lor, s-au lasat auzite in baruri, pe banci, pe canapele, pe munti si pe plaji.

Si din nou, cand am simtit ca viata ma depaseste, m-am facut mica si m-am bagat in liniste in povestile celorlalti.

Imi placea sa-i ascult pe altii. Stiti de ce? Pentru ca ma gandeam de fiecare data ca eu o sa reusesc sa-mi fac viata mai simpla decat a lor, ca povestea mea va fi fara greseala. Acum stiu ca asa ceva nu exista.

Asa mi-am petrecut pana acum cei aproape 30 de ani: intre literele tiparite in carti si vorbele din gurile celorlalti, intre un examen si altul, intre succes si evitarea esecului. M-am descurcat bine, ca un copil cuminte, in liniste.

Si acum? Acum ca stiu toate astea ce sa fac cu ele?

Acum voi continua sa citesc, voi continua sa invat, voi continua sa ascult.

Dar voi mai face si altele.

O sa vorbesc. Nu mult, dar consistent. Voi incepe sa vorbesc pentru a-mi asculta si propria poveste. Daca eu nu-mi spun povestea, ceilalti de unde ar trebui sa o stie?

O sa scriu. Dar o sa-mi si citesc povestea. Nu vreau sa o uit. Nu vreau sa o confund cu alta.

O sa-mi privesc viata. Apoi, o sa editez, inserez, resetez. Dar o sa fac si cate un print screen din cand in cand. Asa pentru inima mea.

O sa-i invat si pe altii cum se apasa print screen. Si ei au o inima.

O sa decid. O sa-mi cer parerea scurt. Apoi o sa decid. Voi face asta mai des, mai repede, cu mai mult curaj si nu intotdeauna in liniste.

Voi da suta la suta. In orice fac, oricat de simplu sau complicat. Exact asa cum fac acum, in timp ce scriu.

O sa traiesc. Sa traiesc constienta de mine si constienta de ceilalti. Daca eu nu traiesc, cine altcineva sa o faca pentru mine? Nimeni nu ar stii cum.

Inainte de a face 30, a trebuit sa-mi dau seama ca nu mai am 17. Si asta e greu.

Nu stiu cum va fi viitorul. Nimeni nu stie asta. Dar eu cu siguranta stiu ca voi vorbi, voi asculta, voi decide si voi scrie. Putin cate putin.

Intre timp, azi merg cu o prietena sa ne plimbam cu hidrobicicleta pe Bega. Nu am facut asta niciodata. Niciodata in 11 ani de locuit in Timisoara.

Poate o sa fac si un print screen azi. Asa pentru inima mea. :)